Bujorul de munte

An de an, la Gura Râului bujorul de munte înflorește sub forma unui festival. Evenimentul, aflat la cea de-a XV-a ediție, este organizat de Primăria și Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Județean Sibiu și CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, și are loc în perioada 16 – 17 iunie.

De mai bine de un deceniu, gurenii au transformat bujorul de munte în motiv de sărbătoare. Anul acesta, îl vor celebra alături de artiști cunoscuți, muzică populară, jocuri tradiționale și bucate din bucătăria Mărginimii Sibiului.
Festivalul „Bujorul de munte” va debuta sâmbătă, 16 iunie, pe scena din aval de baraj, la ora 18, când se va organiza o cină ca la stână. Pe lângă preparatele tradiționale, vor fi susținute și scurte momente artistice de către Ansamblul Folcloric „Bujorul de munte”, Ioana Brad, Ioan Răulea, Maria Lepindea, Traian Stoiță, Camelia Stoiță, Marcel Părău, Giulia și Ilie Medrea, Adrian Neamțu, Nicoleta Voica, Ionuț Fulea, „Veteranii Ansamblului Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu.
Prima zi a evenimentului se va încheia la ora 22, cu un foc de tabără.

sursa: tribuna.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *