Despre mine

Dragostea pentru cant a venit in viata lui printr-o intamplare nefericita si i-a ramas in suflet multi ani, uitata acolo. Intr-o zi, s-a trezit cantand in tren colegilor lui de liceu. Apoi, a ajuns pe scena. Astazi, Ionut Fulea este, in muzica noastra populara, una din vocile ce vinde un spectacol.

Spectacole, undeva prin Sibiu, apoi la Baia Mare, Suceava ori Timisoara. Locatii spuse la intamplare acum, dar care sunt cat se poate de reale pentru un artist. Ai, nu ai chef, esti racit, indispus, suparat, tu trebuie sa fii fresh tot timpul. Sa lasi impresia ca tu esti cel mai fericit om din lume. Iti faci geamantanul si pleci unde esti asteptat de public. Asa e-n muzica, asa traieste si Ionut Fulea.

ROMANTA. A avut o copilarie traita frumos, ceea ce il face sa spuna ca acesta este motivul pentru care viata lui a mers frumos inainte. A descoperit ca poate canta dupa ce familia lui a trecut printr-un necaz. „Tatal meu o incanta pe maica-mea cantandu-i, in special romanta «De ce oare eu te-am cunoscut?». Cand aveam sase ani, parintii mei s-au despartit. Atunci, mama ma ruga uneori seara sa-i fredonez romanta ce ii amintea ei de vremurile bune. Sigur, atunci, nu intelegeam prea multe din suferinta mamei, dar mi se parea foarte frumos sa canti”. Pustan fiind, nu a putut fi convins nici in ruptul capului sa apara pe scena, in spectacolele de la scoala, fiind mult prea timid („nu pot sa spun ca azi m-am lecuit de tot”). Pana la noua ani a fost in etapa de inceput, etapa Sebes. Apoi, a inceput etapa Alba Iulia, ceea ce a insemnat un alt stil de viata, „mult mai bun, iar din punct de vedere educational – extraordinar”. Mama lui se recasatoreste, iar Ionut spune ca „tot ceea ce a invatat, ceea ce este, ceea ce are acum” ii datoreaza acelui om care a avut multi ani grija de el, de Marius, fratele lui mai mic, si de mama lui.

FLOAREA DIN GRADINA. Era in clasa a IX-a de liceu, cand, printr-o intamplare, deschide televizorul si il vede pe Nicolae Furdui Iancu la concursul „Floarea din gradina”. „Am ramas foarte impresionat de tinuta, atitudine, de calitatile vocale in mod deosebit si mi-am spus ca nu ar fi rau sa incep sa cant si eu muzica populara. Si cantam asa, de unul singur… Eram chiar surprins de vocea mea, de volumul, timbrul vocal, tonalitate”. Primul „spectacol” dat in public a fost in tren, in fata colegilor de liceu, cand veneau de la Zlatna la Alba Iulia sa vada un concert pe stadion. Dupa ce a terminat de cantat, s-au asternut cateva secunde de tacere, apoi a fost un hohot general de ras. „Pe atunci eram foarte slab, aveam vreo 60 de kilograme doar. Cand au auzit o voce atat de puternica dintr-un om atat de slab, s-au distrat”. S-au amuzat pustii, dar nu au uitat vocea lui Ionut si l-au „parat” la profesori. A inceput apoi sa fie implicat in tot felul de spectacole, in judet, participa si la festivaluri intrajudetene de folclor, cunoscandu-i pe Ion Cristoreanu, Lucretia Ciobanu, Nicolae Furdui Iancu

Inceputul


HARUL.
 Nu a lucrat niciodata ca inginer. Oricum, tot ce a reusit sa invete cat de cat in facultate a uitat dupa examene. Iar cand a vazut ca se pot castiga bani intr-un mod atat de placut, numai sa fie inginer nu-si dorea. In vremea studentiei, a facut cursurile Scolii Populare de Arta, clasa canto clasic, in ideea de a da admitere la Academia de Muzica. A renuntat, fiindca incepuse sa fie apreciat in muzica populara. Habar n-are daca a facut bine sau nu. A fost decizia de atunci. A avut talent, a muncit, dar nici norocul nu i-a fost potrivnic. „Eu cred ca harul pe care il primesti este norocul fiecaruia. Oamenii au fost lasati pe pamant sa faca ceva. Dar nu numai pentru ei. Uite, eu imi iubesc aproapele, cantandu-i. E o forma. Prin mine, se transmite ceva. Poate prin cantecul meu eu am reusit sa-l fac pe om sa fie mai bun, mai atent, sa planga – ca o forma de descarcare, sa-si retraiasca anumite momente din viata. Prin cantec, aduc liniste, bucurie, suparare – dar o suparare care nu doare, ci e un fel de consolare, de impacare cu tine insuti”.

INGINERIA LUI. A facut o facultate din cadrul Politehnicii, cum era la moda pe atunci, ca, deh, tara avea nevoie de ingineri multi. Desi ai lui il vedeau cu o cariera in „stiinta si ingineria materialelor”, Ionut a inteles in cele din urma ca nu se poate lepada de muzica si de cantat. Norocul lui s-a chemat Nicolae Furdui Iancu. „In anul III de facultate am inceput sa colaborez cu Furdui Iancu. E important sa apari langa o valoare, langa un artist cunoscut, fiindca oamenii, percepandu-l pe el ca pe o mare valoare, stiu ca nu poate sa promoveze decat un artist bun. El m-a ajutat mult, multi ani am colindat impreuna, am aparut in emisiuni televizate, pe scena, la televiziune, si asa am inceput sa urc”.

MUZICA MEREU. Merge de obicei pe principiul ce se-ntampla, se-ntampla. Ceea ce vrea sa faca este sa mai inregistreze un album anul viitor. Cand isi alege un cantec, acesta trebuie sa se muleze pe structura lui sufleteasca. „Altfel, n-as face decat sa deranjez auditoriul”. Unul dintre cele mai importante spectacole din viata lui a fost in 1994, la Sala Palatului, unde a aparut prima data cu Nicolae Furdui Iancu. Atunci a simtit ca valorile, numele importante din muzica populara, il accepta si il sustin. Dupa ani, si-a croit propriul drum, si-a facut o orchestra si a inceput sa colinde prin tara si sa aiba contracte in strainatate. E o meserie care cere multe sacrificii – nopti nedormite, stat in fum, in praf, in zgomot, drumuri lungi si obositoare. Cu timpul, se aduna si se resimt. Apoi, familia te vrea mai mult acasa. Dar nu poti neglija nici muzica. Si incerci sa gasesti mereu un echilibru. Prietenii te lasa, satui de eterna ta replica „nu pot in seara asta sa ies cu voi la o bere…” Si totusi, niciodata nu s-a gandit sa renunte la muzica. „Ar fi ultimul lucru”.

REALIZARE.Recunoaste ca nu prea a avut inclinatii spre carte. In liceu, incepuse sa fie ceva mai silitor, pentru ca se indragostise de una dintre cele mai bune eleve din liceu, si doar nu era sa o dezamageasca pe juna. Si cum printre profesori mai erau si rude de-ale tatalui adoptiv, Ionut a inceput sa se puna serios cu burta pe carte, fara sa uite de pasiunea lui secreta: muzica. Spune despre familia lui ca e „faina”, nici nu se putea altfel. Pe Brandusa, sotia lui, a cunoscut-o la Cluj, in vremea studentiei. Au doi copii, desigur minunati si din cale-afara de frumosi: Tudor Ioan, de 16 ani si jumatate, si Bianca, de 14 ani. „Ei reprezinta cea mai mare realizare a mea. E foarte important sa vezi ca in urma ta ramane ceva”. I-ar placea ca, intr-o zi, sa apara pe scena alaturi de copiii lui. Dar… „Trebuie sa-i lasam pe copii sa aleaga ce si-ar dori ei si nu ceea ce ne dorim noi, ca parinti. Eu stiu, fiindca m-am confruntat cu problema asta”. Sinceritatea este o calitate pe care o apreciaza la oameni si pe care spune ca o are, desi considera ca, in ziua de azi, nu iti e de nici un folos. Nu intelege rautatea si invidia celor din jur, dar uita de astea prin muzica.