SHOW INCENDIAR!

Distracţie, voie bună şi muzică pentru toate gusturile – aceasta este oferta zilei de 27 august, ziua când are loc cea mai mare petrecere câmpenească din judeţ, Ziua Comunei Bascov.

Petrecerea va avea loc, ca de fiecare dată, în frumoasa poiană din izlazul Aninoasa, situat în satul Brăileni.
Evenimentul a ajuns la ediţia cu numărul 11, organizatorii – Primăria şi Consiliul Local Bascov şi Casa de Cultură Bascov – fiind pe ultima sută de metri cu pregătirile şi având în plan numeroase surprize participanţilor. Ca de fiecare dată, şi anul acesta la Ziua Comunei Bascov sunt invitate să cânte supervedete ale muzicii uşoare şi populare.

Lora şi Ionuţ Fulea – capete de afiş
Cap de afiş este frumoasa Lora, cântăreaţă de muzică pop celebră datorită hiturilor sale My Passion”, „Un vis” şi „Fără el”. Cel mai mare succes l-a înregistrat însă cu piesa „Puişor”, care în urmă cu patru ani făcea furori.  Publicul o cunoaşte însă pe frumoasa Lora şi datorită prestaţiei sale ca jurat, vreme de câţiva ani, la emisiunea concurs „Next Star”, de la Antena 1.
Iubitorii muzicii populare sunt şi anul acesta răsfăţaţi cu recitaluri ale celor mai talentaţi interpreţi şi instrumentişti argeşeni, dar şi cu invitaţi de calibru. Surpriza serii pentru admiratorii folclorului autentic este concertul pe care îl va susţine Ionuţ Fulea, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ardeleni ai momentului.

Maraton de muzică şi dans cu „Doina Bascovului” 
Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului” reprezintă, fără doar şi poate, mândria culturii locale şi în doar câţiva ani a devenit unul dintre cele mai apreciate ansambluri populare din judeţ
Pe talentaţii interpreţi Amza Angheluş, Ana Maria Cîrstina, Andrei Orăşeanu, Georgiana Pană, Gabriela Argeşeanu, Mihaela Chiriţescu, David Eusebiu, Gabriel Dumitru şi Ana Maria Trandafir îi veţi putea asculta în cadrul spectacolului-maraton de aproape patru ore pe care aceştia îl vor oferi duminică, 27 august, la Ziua Comunei, acompaniaţi de inegalabilii instrumentişti conduşi de dirijorul Cătălin Iancu. Vor urca, de asemenea, pe scenă „Rapsozii Bascovului”, grupul vocal bărbătesc ce numără opt talentaţi interpreţi.
Pe scena de la Bascov vor mai evolua Aurel Moldoveanu, trupa Today, Mariana Stan, căluşarii de la Stolnici, ansamblul „Plai de dor” de la Mioveni, grupul de fluieraşi din comuna Corbi, ansamblul de dansuri „Dorul” şi grupul vocal bărbătesc „Doruri muscelene”. Din program nu vor lipsi momentele devenite tradiţie la Ziua Comunei Bascov, precum tombola cu premii constând în aparate electrocasnice sau spectaculosul foc de artificii.

sursa: durata.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *