Tradiții și Flori de Sărbători 2018

„Tradiții și Flori de Sărbători” în Parcul  Regele Mihai I – Herăstrău

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează în perioada 30 martie – 9 aprilie 2018, târgul dedicat Sărbătorilor Pascale din Capitală – „Tradiții și Flori de Sărbători”, în Parcul Herăstrău.

Ajuns la cea de-a noua ediție, evenimentul reunește un târg cu obiecte și preparate culinare tradiționale, precum și o serie de spectacole folclorice de muzică și dans, ateliere de creație pentru copii și o expoziție de iepuri și miei.

Momentele de muzică și dans din folclorul românesc vor fi asigurate de peste 100 de artiști, interpreți de muzică populară și ușoară, coruri și orchestre, formații și ansambluri populare. Cele cinci seri de spectacole vor debuta la ora 17:00, reunind, pe scena din Parcul Herăstrău, nume sonore ale muzicii românești, precum: Mioara Velicu, Floarea Calotă, Ionut Fulea,Margareta Clipa, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Ovidiu Homorodean, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Paula Seling, Ovidiu Komornyik, Aurelian Temişan, Nico, Sanda Ladoşi, Daniel Iordăchioaie, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Oana Sîrbu, Adrian Enache, Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, Ansamblul „Burnasul” din Alexandria, Andrei Tudor Orchestra sau Corul de copii „Allegretto”.

Ateliere de creație pentru copii

Între 30 martie și 9 aprilie, cei mici sunt așteptați să îmbine creativitatea cu joaca, în cadrul atelierelor de creație care vor avea loc în două intervale orare, respectiv 11:00 – 14:00 și 16:00 –  18:00. Astfel, aceștia vor putea realiza diverse obiecte: semne carte din desene animate, brățări din PET și ațe colorate, felicitări amuzante de Paște, tricouri personalizate, broșe înflorate din textile, evantaie, flori din hârtie, ghivece din PET-uri cu plante parfumate, animale din cofraje de ou, portofele din tapet și textile, planșe tematice de Paște. Mai mult decât atât, copiii vor putea asculta povești muzicale sau vor avea ocazia de a participa la ateliere de scrisori, de pictat ouă din lemn sau de ornare coșuri din răchită.

Expoziție de iepuri și miei

Zilnic, începând cu ora 10:00, la Tradiții și Flori de Sărbători poate fi vizitată și expoziția de iepuri și miei, fiind una dintre cele mai așteptate atracții din cadrul evenimentului de către cei mici.

Intrarea este liberă.

 PROGRAM eveniment

30 martie – 9 aprilie 2018

Târg de Paște: 10:00 – 21:00

Expoziție de iepuri și miei: 10:00 – 20:00

Ateliere de creație pentru copii

30, 31 martie și 1, 6, 7, 8, 9 aprilie 2018: 11:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00

PROGRAM ARTISTIC

Vineri, 30 martie 2018

17:00 – 17:30 Corul de copii „Symbol”

17:30 – 18:00 Bucharest Acoustic Octet

18:00 – 18:40 Ştefan Doniga & Diana Jipa

19:00 – 20:00 Lavinia Goste cu Band-ul „Valahia”, condus de Marius Zorilă și Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului 

Sâmbătă, 31 martie 2018

17:00 – 17:30 Corul de copii „Allegretto”

17:30 – 18:00 Marius Ciprian Pop

18:00 – 19:00 Ianna Novac & Distinto

19:00 – 20:00 Paula Seling cu Orchestra Metropolitană Bucureşti – condusă de dirijor Daniel Jinga şi Corul bizantin „Tronos” al Patriarhiei Române – condus de arhidiacon Mihail Bucă

Duminică, 1 aprilie 2018

17:00 – 17:30 Florentina şi Petre Giurgi

17:30 – 18:20 Floarea Calotă şi Taraful

18:30 – 20:00 Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart – condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Margareta Clipa, Georgiana Păduraru, Dorina Mete, Ovidiu Homorodean, Paul Ananie

Duminică, 8 aprilie 2018

17:00 – 17:30 Corul de copii „Mlădiţe Ilfovene” din Clinceni, condus de Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman

17:30 – 17:50 Dansuri din Moldova, Oltenia, Muntenia şi Ardeal – Şcoala de dans „Larisa şi Marin Barbu”

18:00 – 18:30 Ansamblul „Burnasul” din Alexandria

18:30 – 20:00 Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, susținută de creart  – condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă, cu Mioara Velicu, Ştefania Rareş, Mariana Ionescu Căpitănescu, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Ionuţ Fulea şi Grupul de copii „Fabrica de Folclor”

Luni, 9 aprilie 2018

16:00 – 16:45 Ovidiu Komornyik & OK Band

17:00 – 20:00 Spectacol de muzică uşoară cu Monica Anghel, Alexandru Anghel, Luminiţa Anghel, Aurelian Temişan, Carmen Rădulescu, Nico, Sanda Ladoşi, Daniel Iordăchioaie, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Oana Sîrbu, Adrian Enache, Adrian Daminescu, acompaniaţi de Andrei Tudor Orchestra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *